Nicolas Philibert a fost un copil găsit. A crescut în familia unui negustor de vinuri din Nantes, Gosselin. Când s-a maturizat, s-a căsătorit cu fiica acestuia, Charlotte. Era pe 16 februarie 1786. Însă simplul Nicolas nu era pe măsura ambiţiei şi îngâmfării fetei, care şi-a îndreptat privirile spre un baron bogat. Nicolas, cuprins de gelozie, l-a ucis pe baron şi nu i-a rămas altceva de făcut decât să-şi salveze viaţa fugind în America. A traversat oceanul ca pasager clandestin, cu buzunarele goale, dar peste scurt timp o conducea la altar pe fiica celui mai bogat om din regiune. Numai că, chiar înainte de fatidiculul „da", a ieşit la iveală că Nicolas are o soţie în Franţa. Iar tocmai în acea perioadă acolo bântuia — sau triumfa (?) — revoluţia. Şi una dintre cuceririle ei a fost legea divorţului. Astfel că Nicolas s-a îmbarcat din nou pe corabie. În Franţa natală îl aşteptau mai multe surprize, iar pe noi — o excelentă comedie cu de neîntrecut Jean-Paul Belmondo!
Regie: Jean-Paul Rappeneau
Distribuţie: Jean-Paul Belmondo, Marlene Jobert, Laura Antonelli, Michel Auclair, Julien Guiomar, Mario David, Charles Denner, Georges Beller, Paul Crauchet, Marc Dudicourt, Patrick Préjean, Sim, Pierre Brasseur, Sami Frey, Jean Barney, Maurice Barrier, François Cadet, Patrick Dewaere, Vernon Dobtcheff, Luc Florian, Billy Kearns, Martin Lartigue, René Morard, Denise Péron, Jean Turlier, Henri Guybet, Hervé Jolly, Jacques Legras, Jean-Pierre Marielle
Sunet: în limba cehă 2.0, în limba franceză 2.0
Subtitrări: în limba cehă
Durată: 91 de minute