Focul va domni peste toate
Serialul, care se desfăşoară cu 200 de ani înainte de evenimentele din Game of Thrones, îi surprinde pe Targaryeni guvernând cele Şapte Regate, dar şi propriul lor clan în pragul unui război civil. Înainte ca fiul său să se nască, regele Viserys şochează întregul regat proclamând că fiica sa, Rhaenyra, va deveni moştenitoarea tronului. De îndată ce se naşte un fiu sănătos, evenimentele iau rapid o nouă întorsătură, iar mulţi urzesc planuri care ar împiedica-o pe prinţesă să se aşeze pe Tronul de Fier. Cu intrigi de ambele părţi şi cu regatul în pragul prăbuşirii, veţi trăi ascensiunea şi decăderea Casei Dragonului.
Blu-ray1
1/ Urmaşii dragonului
Scenariu de Ryan Condal; regie de Miguel Sapochnik
Viserys organizează un turnir în onoarea naşterii celui de-al doilea copil al său. Rhaenyra îl întâmpină pe unchiul său Daemon înapoi la Fortăreaţa Roşie.
2/ Prinţul neastâmpărat
Scenariu de Ryan Condal; regie de Greg Yaitanes
Rhaenyra îşi depăşeşte atribuţiile la şedinţa Micului Consiliu. Viserys trebuie să-şi asigure succesiunea prin căsătorie. Daemon îşi dezvăluie intenţiile.
Materiale bonus: Bine aţi venit în Westeros, Noul regat se întoarce în Westeros, Înainte de dans: O istorie ilustrată cu George R.R. Martin, Puterea imperiului, Casele nobile, Locuri cunoscute
Blu-ray2
3/ Al doilea cu acest nume
Scenariu de Gabe Fonseca şi Ryan Condal; regie de Greg Yaitanes
Daemon şi Şarpele Mării se luptă cu Hrănitorul de crabi. Regatul sărbătoreşte cea de-a doua aniversare a lui Aegon. Rhaenyra se confruntă cu perspectiva unei căsătorii.
4/ Regele Mării Înguste
Scenariu de Ira Parker; regie de Claire Kilner
Rhaenyra îşi întrerupe călătoria prin Westeros, iar Daemon îi arată prinţesei cum arată Strada de Mătase după lăsarea întunericului.
5/ Vom lumina calea
Scenariu de Charmaine DeGraté; regie de Claire Kilner
Daemon îşi vizitează soţia în Vale. Viserys şi Rhaenyra încheie înţelegeri cu Velaryonii. Alicent încearcă să afle adevărul despre prinţesă.
Materiale bonus: Întoarcere în Cele Şapte Regate, Prezentarea personajelor: prinţesa Rhaenyra Targaryen; prinţul Daemon Targaryen; regele Viserys I. Targaryen; Otto Hightower; Rhaenyra şi Alicent; Lord Corlys Velaryon; „Şarpele Mării"; prinţesa Rhaenys Targaryen; Ser Criston Cole; Mysaria
Blu-ray3
6/ Prinţesa şi regina
Scenariu de Sara Hess; regie de Miguel Sapochnik
Zece ani mai târziu. Rhaenyra se confruntă cu neîncetatele suspiciuni ale Alicentei privind copiii săi, în timp ce Daemon şi Laena cântăresc o ofertă la Pentos.
7/ Driftmark
Scenariu de Kevin Lau; regie de Miguel Sapochnik
Familiile se adună la o înmormântare care are loc la Driftmark. Viserys îndeamnă la încetarea luptelor, iar Alicent cere dreptate.
8/ Stăpânul fluxului
Scenariu de Eileen Shim; regie de Geeta Patel
Şase ani mai târziu. Lupta pentru Driftmark este dintr-odată în pericol, iar Rhaenyra încearcă să ajungă la un acord cu Rhaenys.
Blu-ray4
9/ Consiliul verde
Scenariu de Sara Hess; regie de Claire Kilner
Alicent îi încredinţează lui Cole şi lui Aemond misiunea de a-l găsi pe Aegon, iar Otto convoacă toate casele importante din Westeros pentru a-i jura credinţă.
10/ Regina neagră
Scenariu de Ryan Condal; regie de Greg Yaitanes
Rhaenyra jeleşte o pierdere tragică şi încearcă să ţină regatul unit. Daemon se pregăteşte de război.
Distribuţie: Paddy Considine, Olivia Cooke, Emma D'Arcy, Matt Smith, Steve Toussaint, Eve Best, Rhys Ifans, Sonoja Mizuno, Fabien Frankel, Milly Alcock, Emily Carey, Ryan Corr, Jefferson Hall, Graham McTavish, Matthew Needham, Bill Paterson, Gavin Spokes, Alexis Raben, Anthony Flanagan, Bijan Daneshmand, Nina Barker-Francis, Haqi Ali, Tom Glynn-Carney, Ewan Mitchell, John Macmillan, Phia Saban, Harry Collett, Bethany Antonia, Wil Johnson, Savannah Steyn, Frankie Wilson, Maddie Evans, Sian Brooke, Michael Carter, Steffan Rhodri, Elliott Tittensor, Julian Lewis Jones, Mikhail Sen, Gary Raymond, Andrew Bicknell, David Cann, David Horovitch, Theo Nate, Daniel Scott-Smith, Solly McLeod, Edward Rowe, Lucy Briers, Joanna David, Alana Ramsey, Clea Martin, Leo Hart, Harvey Sadler, Shani Smethurst, Ben Dilloway, Kurt Egyiawan, Ramzan Miah, Ty Tennant, Leo Ashton, Nanna Blondell, Paul Kennedy, Arty Froushan, Jordon Stevens, Sean Cernow, Rosa Escoda, Paul Hickey, Afolabi Alli, Phil Daniels, Evie Allen, Eva Ossei-Gerning, Luke Tittensor
Regie: Miguel Sapochnik, Greg Yaitanes, Clare Kilner, Geeta V. Patel
Imagine: Fabian Wagner, Pepe Avila del Pino, Alejandro Martínez
Muzică: Ramin Djawadi
Scenariu: Ryan J. Condal, Miguel Sapochnik, Sara Hess, Kevin Lau, Ira Parker, Gabe Fonseca, Charmaine De Grate
Producţie: Alexis Raben, Karen Wacker, Kevin Lau, Gabe Fonseca
Formate audio: în limba cehă Dolby Digital 2.0 / în limba engleză Dolby Atmos-TrueHD / în limba italiană Dolby Digital 5.1 / în limba maghiară Dolby Digital 2.0 / comentariu în limba polonă Dolby Digital 2.0 / în limba spaniolă (Castiliană) Dolby Digital 5.1
Subtitrări: cehă, engleză pentru hipoacuzici, chineză, daneză, finlandeză, italiană pentru hipoacuzici, coreeană, maghiară, norvegiană, poloneză, română, spaniolă (Castiliană), suedeză
Formate video: 1080p High Definition / 16:9 LB / 2,39:1
Materiale bonus:
• Peste o oră de materiale bonus cuprinzând două documentare exclusive:
• Întoarcere în Cele Şapte Regate evidenţiază moştenirea din Game of Thrones şi legătura cu Casa Dragonului.
• Bine aţi venit în Westeros - documentar cu Ryan Condal, Miguel Sapochnik şi George R.R. Martin.
(House of the Dragon Season 1)
2022 / Serial / 612 minute / SUA, Marea Britanie
Disponibil din: 15. 2. 2023