Ondřej este un om de afaceri dur şi un workaholic arogant. La Praga conduce o firmă mare şi de succes. Sensul vieţii lui sunt banii. Ondřej tocmai a încheiat în Nebraska afacerea vieţii sale cu un investitor bogat, care va finanţa construcţia unor reşedinţe de lux la marginea Pragai. Pe drumul de întoarcere din America, avionul zboară deasupra unei rezervaţii unde tocmai are loc înmormântarea unui şef de trib indian. Spiritul indianului care se înalţă spre cer se loveşte de avion şi, din întâmplare, se întrupează în Ondřej. Iar acest spirit are cu totul alte idei despre viaţa lui Ondřej şi valorile sale. Dimineaţa, acasă, Ondřej este trezit de o voce foarte insistentă în capul său. O voce care a hotărât să-l ajute şi să-l schimbe. Ondřej însă nu are de gând să cedeze atât de uşor vizitatorului nepoftit. Problemele zilnice de la serviciu şi din familie capătă o nouă dimensiune nu doar pentru Ondřej, ci şi pentru familia şi colegii săi. Între Ondřej şi spirit începe o luptă necruţătoare şi sălbatică, plină de momente comice.
Distribuţie: Karel Roden, Vica Kerekes, Martin Myšička, Lukáš Latinák, Juraj Kemka, Štepánka Fingerhutová, Jaroslav Dušek, Ester Geislerová, Vlado Černý, Anna Šišková, Jiří Dvořák, Tomáš Měcháček, Martin Pechlát, Eva Leimbergerová, Zdeněk Maryška, Tomáš Matonoha, Eva Landlová, Zuzana Kraváriková, Oliver Oswald, Daniel Olbrychski, Marta Zmuda Trzebiatowska, Magdalena Nieć, Przemysław Kapsa, Michal Maléř, Nico Santini, Tereza Blažková, Patrik Böhm, Ondřej Král
Regie: Tomáš Svoboda
Imagine: David Ployhar
Muzică: Jiří Hájek
Scenariu: Tomáš Svoboda, Patrizio Gente
Producţie: Patrizio Gente, Vladimír Kriško, Kamil Kožíšek
Formate audio: în limba cehă Dolby Digital 5.1 / în limba cehă Dolby Digital 2.0 / comentariu în limba slovacă pentru nevăzători Dolby Digital 2.0
Subtitrări: în limba cehă pentru persoane cu deficienţe de auz, în limba slovacă pentru surzi
Format imagine: 16:9
Durată: 90 de minute