Întreaga istorie a omenirii este însoţită de naşterea, ascensiunea şi căderea, adesea şi dispariţia comunităţilor umane, naţiunilor, statelor şi culturilor, a unor întregi civilizaţii. Să ne amintim de imperiul lui Alexandru cel Mare, de Mongolia sub conducerea lui Genghis Han sau de Imperiul Chinez, iar în epoca modernă de Imperiul Britanic sau de cel de-al Treilea Reich, care a durat 6 ani din cei o mie promişii...
În Antichitate şi în Evul Mediu au luat naştere şi s-au dezvoltat civilizaţii celebre, organizate şi administrate cu ingeniozitate, care au generat o cantitate uimitoare de idei noi, inovaţii tehnice şi ştiinţifice, invenţii şi creaţii artistice, din care generaţiile următoare de oameni din întreaga lume continuă să înveţe şi să se inspire. Unele dintre ele au dăinuit secole întregi, altele s-au prăbuşit la fel de repede cum au apărut, lăsând în urmă doar monumente acoperite de praf şi amintiri.
Sunet: DD 2.0 în limba cehă
Durată: 3x57 minute
Imagine: 4:3