AC/DC este o formație rock australiană fondată în 1973 de frații Angus și Malcolm Young. Considerată pionieră a hard rockului, trupa își definește stilul drept rock and roll. S-a impus prin concerte energice și un sunet dur, direct, fără efecte.
Albumul If You Want Blood You've Got It a fost lansat în 1978 de casa de discuri Epic ca prima înregistrare live a trupei. Înregistrările provin din turneul pentru albumul Powerage, în mare parte de la Apollo Theatre din Glasgow, Scoția. Cele zece piese cuprind versiuni live ale hiturilor de pe albumele anterioare — T.N.T., Dirty Deeds Done Dirt Cheap, Let There Be Rock și Powerage — incluzând „Riff Raff”, „Whole Lotta Rosie” sau piesa „Let There Be Rock”, de aproape nouă minute. Este singurul album live lansat în timpul vieții lui Bon Scott.
La momentul lansării, formația era alcătuită din Angus Young (chitară), Malcolm Young (chitară, voce de acompaniament), Bon Scott (voce principală), Cliff Williams (chitară bas, voce de acompaniament) și Phil Rudd (tobe).
Melodii
1 Riff Raff
2 Hell Ain't a Bad Place To Be
3 Bad Boy Boogie
4 The Jack
5 Problem Child
6 Whole Lotta Rosie
7 Rock 'N' Roll Damnation
8 High Voltage
9 Let There Be Rock
10 Rocker