Miles Davis a fost un trompetist american de jazz, compozitor și conducător de formație, una dintre cele mai importante figuri din istoria jazzului în secolul al XX-lea. De-a lungul carierei sale de peste patruzeci de ani, a condus transformările stilistice ale jazzului, de la bebop, la cool jazz și jazz modal, până la jazz-rock, și a modelat noi direcții alături de muzicieni precum John Coltrane, Herbie Hancock sau John McLaughlin.
Albumul Jack Johnson a fost lansat în februarie 1971 de casa de discuri Columbia ca o coloană sonoră pentru filmul documentar despre Jack Johnson, primul boxer afro-american care a câștigat titlul de campion mondial la categoria grea. Înregistrările din diferite sesiuni de studio din 1970 au fost editate de producători în două piese lungi: Right Off și Yesternow, care durează peste 26, respectiv 25 de minute. La înregistrări au participat, printre alții, John McLaughlin la chitară, Herbie Hancock la instrumente cu claviatură, Michael Henderson la chitară bas și Billy Cobham la baterie; o parte din materialul Yesternow se bazează pe o linie de bas ușor modificată din piesa lui James Brown Say It Loud – I'm Black and I'm Proud.
Melodii
1. Right Off
2. Yesternow