Dire Straits a fost o trupă britanică de rock fondată la Londra în 1977 de Mark Knopfler, fratele său David, John Illsley și Pick Withers. Formația crea rock minimalist, „cu rădăcini” în epoca dominată de punk și a vândut peste 120 de milioane de albume de-a lungul carierei.
Love Over Gold a apărut pe 24 septembrie 1982 la casa de discuri Vertigo. Este al patrulea album de studio al grupului, considerat una dintre cele mai bune realizări ale lor din punct de vedere tehnic și artistic. Înregistrările au avut loc la Power Station Studios din New York între martie și iunie 1982, producția aparținându-i lui Mark Knopfler. Albumul conține doar cinci piese, printre care se remarcă monumentala Telegraph Road cu o durată de peste 14 minute și hitul Private Investigations, care a devenit o melodie folosită îndelung în media. Un alt cântec cunoscut este Industrial Disease. Knopfler a preferat claviaturele în locul liniilor clare de chitară obișnuite, conferind albumului o profunzime atmosferică, instrumentală.
Pe album au cântat șase membri: Mark Knopfler (chitară, voce principală), Hal Lindes (chitară), John Illsley (chitară bas), Alan Clark (claviature), Pick Withers și Terry Williams (tobe).
Melodii
2. Private Investigations
3. Industrial Disease
4. Love Over Gold
5. It Never Rain