P!nk, pe numele complet Alecia Beth Moore, este o cântăreață americană de muzică pop și rock, compozitoare și câștigătoare de trei ori a premiului Grammy. Din 2000 a lansat mai multe albume de succes, iar al doilea său album de studio, Missundaztood, a devenit cel mai bine vândut material al carierei sale, aducându-i recunoaștere internațională.
Albumul Try This a fost lansat la 11 noiembrie 2003 de casa de discuri Arista Records ca al treilea material de studio al artistei. Continuă direcția rock pe care P!nk a explorat-o pe albumul anterior și a fost realizat în colaborare cu Tim Armstrong, solistul și chitaristul trupei Rancid, și cu producătoarea Linda Perry. Cuprinde 15 piese și muzical îmbină stilurile rock și pop, abordând tematic iubirea și înstrăinarea. Printre cele mai cunoscute piese se numără Trouble, God Is a DJ și Last to Know. Piesa Feel Good Time a fost inclusă pe coloana sonoră a filmului Îngerii lui Charlie: La maximum, în care P!nk a avut și o apariție.
Melodii
1. Trouble
2. God is a DJ
3. Last To Know
4. Tonight's the Night
5. Oh My God
6. Catch Me While I'm Sleeping
7. Waiting For Love
8. Save My Life
9. Try Too Hard
10. Humble Neighborhoods
11. Walk Away
12. Unwind
13. Fresh Garbage
14. Love Song
15. Hooker