Creedence Clearwater Revival a fost o formație rock americană din California, care a atins cea mai mare popularitate între 1969 și 1971 cu paisprezece single-uri consecutive în Top 10. Muzica lor a fost caracterizată de roots rock, swamp rock și elemente de southern rock.
Mardi Gras a fost lansat în aprilie 1972 de casa de discuri Fantasy ca al șaptelea și ultimul album de studio al formației. Albumul a fost înregistrat după plecarea chitaristului Tom Fogerty și este singurul album de studio al CCR ca trio. Spre deosebire de înregistrările anterioare, fiecare dintre membrii rămași a contribuit cu propriile piese și interpretarea acestora. Sesiunile de înregistrare au fost marcate de tensiuni personale și creative, iar grupul s-a desființat la scurt timp după un turneu scurt în Statele Unite pentru promovarea albumului. Materialul conține 10 piese, printre care Someday Never Comes și Sweet Hitch-Hiker.
La momentul lansării, formația era alcătuită din Doug Clifford, Stu Cook și John Fogerty.
Melodii
1.Lookin' For A Reason
2 Take It Like A Friend
3.Need Someone To Hold
4.Tearin' Up The Country
5.Someday Neveer Comes
6.What Are You Gonna Do
7.Sail Away
8.Hello Mary Lou
9.Door To Door
10.Sweet Hitch-Hiker