Vlad al III-lea era conducătorul Transilvaniei, o mică ţară aflată în vecinătatea marelui Imperiu Otoman. Vlad nu avea ambiţia de a rivaliza cu sultanul, până în momentul în care acesta i-a cerut o mie de tineri pentru armata sa şi a pretins şi fiul lui Vlad. În acel moment, Vlad s-a ridicat împotriva sultanului, dar ştia că singur nu poate face faţă. Astfel, a decis să invoce un rău mult mai puternic decât sultanul însuşi. A devenit Dracula, un demon de neînvins, capabil să zdrobească armate întregi, însă blestemul său constă în faptul că, prin acest act disperat, îi pierde tocmai pe cei pe care a vrut să-i salveze. Pe cei mai apropiaţi lui.
Distribuţie: Luke Evans, Dominic Cooper, Sarah Gadon, Art Parkinson, Charles Dance, Diarmaid Murtagh, Ronan Vibert, William Houston, Ferdinand Kingsley, Zach McGowan, Paul Kaye, Thor Kristjansson, Arkie Reece, Noah Huntley, Jakub Gierszał, Mish Boyko, Dilan Gwyn, Bobby Marno, Paul Monahan, Tyrone Kearns, Jeffrey O'Brien, Omar Youssef, Laurence Doherty, Richard Buick, Cillean Campbell, J.J. Murphy, Lasco Atkins, Joana Metrass, Joseph Long, Tom Benedict Knight, Freigeist van Tazzy, Paul Bullion, Glen Barry, Charlene Gleeson
Regie: Gary Shore
Imagine: John Schwartzman
Muzică: Ramin Djawadi
Scenariu: Matt Sazama, Burk Sharpless
Formate audio: în limba cehă Dolby Digital 5.1 / în limba engleză Dolby Digital 5.1 / în limba maghiară Dolby Digital 5.1 / comentariu în limba polonă Dolby Digital 5.1 / în limba rusă Dolby Digital 5.1
Subtitrări: cehă, engleză pentru hipoacuzici, bulgară, estonă, ebraică, croată, lituaniană, letonă, maghiară, poloneză, română, rusă, greacă, slovenă, ucraineană
Formate video: 16:9 / 2,40:1
Durată: 88 de minute