Un concert grandios şi, în acelaşi timp, o privire intimă în culisele unui rapper celebru. Documentarul îl prezintă pe unul dintre cei mai faimoşi rapperi, oferind o perspectivă asupra vieţii sale private şi a motivelor pentru care a decis să renunţe la o carieră solo în plină desfăşurare. Surprinde munca depusă pentru ultimul album şi, mai ales, înregistrarea spectaculosului concert prin care, în noiembrie 2003, şi-a încheiat cariera pe scena legendară Madison Square Garden, pe care a reuşit să o vândă complet în doar două ore. Sunt exprimate numeroase opinii, apar imagini unice, dar şi mulţi dintre colegii săi celebri, precum Beyonce, Missy Elliott, Foxy Brown sau P. Diddy. Documentarul este o celebrare şi, totodată, o definiţie a hip-hopului şi a unei întregi generaţii muzicale.
Distribuţie: Jay-Z, Damon Dash, Pharrell Williams, Missy 'Misdemeanor' Elliott, Ghostface Killah, Kanye West
Regia: Patrick Paulson, Michael John Warren
Formate audio: în limba engleză DD 5.1
Subtitrări: cehă, engleză, arabă, bulgară, daneză, finlandeză, franceză, ebraică, olandeză, croată, islandeză, italiană, maghiară, germană, norvegiană, polonă, portugheză, română, greacă, slovenă, sârbă, spaniolă, suedeză, turcă
Formate video: 16:9
2004 / Documentar, Muzical / 106 minute / SUA
Disponibil din: 4. 11. 2009